Programul oficial al expoziției GastroPan 2018

Pe durata celor 4 zile de desfășurare, ediția aniversară GastroPan va oferi vizitatorilor nenumărate ateliere practice, programe demonstrative, show-uri de coacere și de gătit, degustări și lansări de produse, dar și consacratele concursuri care impun produsele, talentele și tendințele anului pe piață.

PROGRAME ZILNICE ÎNTREȚIN ATMOSFERA

Cele 9 categorii ale Concursurilor GastroPan, care îi vor premia pe cei mai buni cofetari, brutari și bucătari din țară, vor fi grupate în 3 secțiuni competiționale - panificație-patiserie, cofetărie și gastronomie, fiecare secțiune având o zi dedicată. Ca noutate, în ultima zi a expoziției - Ziua Cafelei și a Înghețatei, furnizorii de profil vor prezenta inovațiile vizitatorilor prin demonstrații și degustări.

JOI – 19 APRILIE 1000-1800

La prima oră (10:00) are loc Deschiderea Oficială a Expoziției GastroPan, cu invitați speciali și reprezentanți ai presei, după care vizitatorii vor face primele contacte cu noile tehnologii expuse.
Pe parcursul zilei, în sala dedicată Concursurilor GastroPan, se desfășoară categoriile Secțiunii COFETĂRIE, unde vom premia Tortul Anului 2018 și cele mai bune piese artistice din zahăr și ciocolată.

 

GP foto 2018 02 05 001

 

VINERI – 20 APRILIE 1000-1800

Este ziua dedicată competițiilor de la Secțiunea Panificație-Patiserie, ocazie cu care vom decerna trofeul Pâinea Anului 2018. În același timp vom premia de data asta cele mai sănătoase produse de patiserie, dar și piese artistice deosebite realizate din aluat, pe o tematică de aniversare: Marea Unire.

 

GP foto 2018 02 05 002


SÂMBĂTĂ – 21 APRILIE 1000-1800

Ziua Gastronomiei la expoziția GastroPan reunește cei mai buni bucătari din țară, care se vor întrece pentru desemnarea celor mai reușite platouri culinare reci, precum și a celor mai impresionante sculpturi în legume și fructe. În paralel puteți viziona produsele care au concurat în zilele anterioare.

 

 GP foto 2018 02 05 003

 

 

DUMINICĂ – 20 APRILIE 1000-1800

Deși va avea un program mai scurt, ultima zi a expoziției va avea un program dinamic intens, fiind dedicată Cafelei și Înghețatei. Vizitatorii vor experimenta o atmosferă de sărbătoare, cu degustări, premii și surprize dedicate aniversării a 10 ani de GastroPan.

 

VĂ AŞTEPTĂM CU DRAG ÎN PERIOADA 19-22 APRILIE LA CENTRUL EXPO IMPERIAL-INN, TÂRGU MUREȘ

 

 

NOU!

Cu ocazia ediției Aniversare GastroPan, în fiecare zi la ora 14:00 va avea loc o tragere la sorți la care vizitatorii vor putea câștiga premii surpriză de la organizatori și de la furnizorii parteneri. Printre premii se numără reduceri sau gratuități la cursurile practice susținute de specialiști consacrați.

 

Pentru detalii despre eveniment vizitează pagina www.gastropan.ro, citește revistele Brutarul-Cofetarul și Gastromedia sau contactează organizatorii la telefon 0732-575.556

 

Mai multe din această categorie: « CAFEA

Newsletter

Abonează-te pentru newsletter-ul nostru.
Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…