28 martie 2025 – a doua zi a celei de-a 16-a ediții a expoziției internaționale GastroPan, cea mai mare expoziție pentru industria panificației, patiseriei, cofetăriei, gelateriei, ciocolateriei, morăritului și HoReCa din România, a adus noi inovații și soluții revoluționare. În acest an, evenimentul continuă să fie locul unde schimbările din industrie devin vizibile pentru specialiștii din domeniu. Expozanții au prezentat produse de top, tehnologii și soluții pentru fiecare specialist din industrie, iar vizitatorii, vechi și noi, au avut ocazia să cunoască diferențele dintre procesele tehnologice prin discuțiile cu expozanții din țară și nu numai.
Pâinea Anului 2025 realizată artizanal: pita bănățeană cu făină integrală și cartofi
Mult așteptatul concurs al expoziției, Pâinea Anului 2025 realizată artizanal, a adus brutari artizani din toată țara cu produse simple, naturale, gustoase care au fost apreciate de membrii juriului. Printre produse s-au numărat caracteristici precum combinarea făinii de secară cu alune de pădure, folosirea de batata sau a cașului de oaie, însă, pâinea care a impresionat cel mai mult a fost Pita bănățeană cu făină integrală și cartofi care a reprezentat aniversarea de 30 ani a brutăriei. Aceasta a fost realizată din făină integrală măcinată lent, cartofi bănățeni, maia naturală fiind o pâine fără aditivi.
Premianții Pâinea Anului 2025 realizată artizanal:
Locul I: Brutăria Moara Maria, sat Chizatu, jud. Timișoara
Locul II: Brutăria Bocskor, sat Sânmartin, jud. Harghita
Locul III: Brutăria Simplu, Brașov, jud. Brașov
Premiul special: Raema SRL, Mediaș, jud. Sibiu
Pâinea Anului 2025 realizată industrial: pâinea cu făină de secară
La categoria Pâinea Anului 2025 realizată industrial, participanții au venit cu produse care se realizează într-o cantitate minimă de 500 kg/zi, ceea ce înseamnă că ingredientele naturale, continuitatea, calitatea sunt constante tot timpul. Au fost pâini simple, cu cartofi, realizate într-o lungime de un metru, însă cea care a fost considerată a fi pâinea cea mai bună obținută industrial a fost pâinea cu făină de secară caracterizată prin folosirea maielei sălbatice, făină opărită la 80oC și alte ingrediente naturale.
Premianții Pâinea Anului 2025 realizată industrial:
Locul I: Brutăria Bocskor, sat Sânmartin, jud. Harghita
Locul II: Brutăria CEN, sat Axente Sever, jud. Sibiu
Locul III: Brutăria Harmopan, Miercurea-Ciuc, jud. Harghita
Felicitări și mulțumiri brutarilor talentați, care prin prezentarea produselor au demonstrat că meseria de brutar este mult mai mult decât ceea ce pare și că talentul și eforturile sunt recunoscute și se pot transforma în artă!
Piața accesoriilor și ustensilelor – locul unde puteți achiziționa pe loc tot ce aveți nevoie
Vă invităm să vizitați această zonă special concepută pentru expunere, comparare și achiziționare a tuturor ustensilelor necesare pentru procesele tehnologice pentru a descoperi noile tehnologii și soluții care vă vor ușura munca și vor contribui la dezvoltarea afacerii dumneavoastră. Nu ratați ocazia de a interacționa cu producători de top și de a beneficia de oferte speciale pe produsele expuse.
Expoziția este deschisă și sâmbătă, 29 martie 2025, între 10:00-17:00. Intrarea este liberă pentru toți vizitatorii care completează talonul de acces gratuit pe site-ul oficial www.gastropan.ro sau la fața locului.
Talon de acces gratuit - https://www.gastropan.ro/ro/vizitatori/talon-de-acces-gratuit


